Zodiacul romanesc

21 martie- 20 aprilie
OLTEAN. Esti un titirez cu suflet. Ai spirit justitiar si sari la bataie ca un ultras. Iti conduci viata dupa celebra replica de indrumat soferii in marsalier: da-i, da-i, da-i, ca daca o lovesti se aude!

21 aprilie – 21 mai
PLUGAR. Iti place viata simpla. Nu iti place deranjul, asa ca preferi singuratatea cu riscul de a-ti da singur Like. Iti plac natura, roadele ei, aerul curat si orgasmul multiplu.

22 mai-21 iunie
PRIMAR. Esti dinamic, convingator si amoral. Psihologia ta e o nebuloasa generala. Iti place viata si vezi o oportunitate in tot ce te inconjoara. Esti sclavul sexului.

22 iunie – 21 iulie
NECAJIT. Banii trag la tine ca pacea la Orientul Mijlociu. Pentru tine viata e sexy ca prima zi de pensie. Iubesti arta si amorul. Esti respectat ca Fuego.

22 iulie – 22 august
FIUL-SATULUI. Esti rasfatatul sortii. Fara charisma ta mesianica toti am fi pierduti. Esti ca iPhone-ul in vitrina cu Android si castile Beats in caminul cultural.

23 august – 21 septembrie
INGINER. Esti moartea-petrecerii. Altfel ai onoare, decenta si responsabilitate. Esti un bun pastrator al temeliilor conservatoare, dar esti savuros ca stirile economice.

22 septembrie – 20 octombrie
POSTAS. Esti un model de civilizatie. Lasi impresia unui monument de calm insa in interior iti sughiţă graficul. Ai bicicleta cu ABS si la un moment dat stiai totul despre oferta Lidl.

21 octombrie – 21 noiembrie
ZMEU. Pacea nu exista in vocabularul tau. Ai grave probleme de maturizare. In viata vei pocni cel putin o data un preot. Ai prieteni loiali. Majoritatea n-au incotro.

22 noiembrie – 21 decembrie
MARGELATU’. Esti brav, ai fitilul mai scurt decat coada la biblioteca si iti plac provocarile. Urasti lasitatea si espadrilele. Ma rog, poate nu toate modelele. Crezi ca iubirea e gay si ai dreptate.

22 decembrie – 21 ianuarie
GERILA. Esti vorbaret ca Iohannis si optimist ca un Breaking News. Nu iti plac copiii, femeile, barbatii sau batranii, iar nici pârșii nu iti sunt foarte dragi inimii. Odata ai ucis o pasare. Inca regreti. Ca n-a fost stol.

22 ianuarie – 21 februarie
GOPO. Pari pozitiv si echilibrat dar aparentele inseala mai rau decat orarul CFR. Mintea ta are o dinamica pe care o pricepe doar Oreste. Esti bine intentionat dar poate ca ar trebui sa eviti comunitatile umane. Va fi bine.

22 februarie – 20 martie
GOSPODINA. Preferi vremurile apuse, cand cavalerii isi iubeau printesele langa cal. Ai o inima mare, o pofta de viata zdravana si un discernamant… Si un discernamant. Esti atat de predispus la catastrofe emotionale incat viata ta ar trebui sa fie narata de Catalin Radu Tanase.