Un corporatist revoluționează medicina cu pastila de după…ședință

  • Medicamentul îi ajută pe angajați să scape de sarcinile nedorite 

Un nou succes românesc intră în atenția specialiștilor de la revista NPL (No Personal Life): Pastila de după…ședință.

Această mică pilulă – luată în primele ore după orice ședință – crește predispoziția de relaxare și inventivitatea, astfel încat cel care a participat la un meeting poate evita o sarcină de serviciu nedorită.

Invenția aparține unei secretare care stătea prea mult la birou, dar ideea i-a fost furată de un coleg leneș și oportunist.

Mihai Aselsăriței – angajat de 8 ani la Oracle și cobai, fără viață personală pe Europa de Est – ne explică: “În primul rând e o ușurare. Că nu toată lumea e pregătită să ducă la capăt o sarcină, mai ales fără niște bonusuri. Uite, iau pilula de după ședință și pot merge liniștit la birou și să mă prefac obosit și copleșit de muncă. Iar taskurile nedorite le dau mai departe.”

“În urmă cu o lună am făcut brainstorming fără să mă protejez. Și m-am ales cu asta: o campanie de implementat. Singură, fără niciun ajutor. Pastila asta minune m-ar fi ajutat enorm. Ideea e ca acum e prea târziu. Sunt în cinci luni cu campania și deja sunt la partea de develop…” – mărturisește A.E, creativ într-o agenție de publicitate la negru.