Snobi: Betivii satului filtreaza acum spirtul prin Roquefort

  • Moise Guran a avut dreptate! Alocatiile marite au facut ravagii. Zeci de parinti iresponsabili au fost vazuti chiar de 1 Iunie la carciuma satului, filtrand spirtul prin branza cu mucegai Roquefort.

Nici nu s-a uscat bine cerneala lasata in urma de stiloul molcolm al lui Klaus Iohannis, prin care a fost consfiintita dublarea alocatiilor, ca parintii degenerati au si invadat carciumile satesti. Aflat la buza unei come alcoolice Vasilica Halba-Noriel ni s-a confesat: “Astazi e Ziua Copilului asa ca da si el de baut! S-au marit alocatiile si d-aia filtram spirtul prin blue chesee, ca sa se asorteze…” Dupa ce si-a revenit din coma Vasilica a adaugat:  “…ca doar nu suntem ultimii tarani!…”

La 80 de km distanta de casa celui alintat de tovarasii de pahar Halbaninho, localnicii au fost la un pas de tragedie. Din pricina alocatiilor marite au fost alunecari de teren si inundatii cu Moet. Primarul din Ametitii de Jos a fost extrem de vehemet: “Spumantul ne-a umplut de spume! Cand erau alocatiile mai mici se imbata omul si adormea in sant. Acum isi permite sa plece cu tot cu sant pana la oras. Jos alocatiile! Huuuuoooo! Hai Rapidu’!”