Salam: Badea a cocalarizat definitiv ideea de manele

  • “Muncim zeci de ore, zile fara numar, sa repozitionam manelele in zona hipsterimii, si vine un cocalar si sterge cu maioul tot ce am construit. Rusine, Mircea Badea! Ai dus maneaua pe culmile mainstream-ului!”

Florin Salam este negru de furie precum un babic uitat in afumatoare. El protesteaza public fata de inregistrarile in care Mircea Badea apare cantand manele: “Ne face un mare rau! Prin felul in care vorbeste, prin felul in care se imbraca, Mircea Badea face casta manelistilor de ras. Nu vrem sa fim asociati cu el. Noi n-am coborat niciodata atat de jos stacheta. Sa ramana intre ziarele alea ale lui.”

Manelistii il sfatuiesc pe Badea sa nu mai urce clipuri cu el cantand manele pe internet: “Avem si noi copii acasa si nu vrem sa creada ca suntem colegi de breasla cu un astfel de om. Sa nu se supere pe noi, dar e prea vulgar pentru muzica si meseria pe care o facem noi. Iti trebuie valoare si stil. Lui Badea ii lipsesc lecturile de baza. E prea cocalar pentru arta. ” spune Sorinel Pustiu.

Domnul Salam a tinut, la final, sa ne spuna un secret. “Stiti de ce Mircea Badea nu poate fi unul de-al nostru? Pentru ca n-are dusmani. Basescu e dusmanul lui Voiculescu si Badea doar il imprumuta. Fa-ti dom’le dusmanu’ tau si apoi pune un sacou pe tine, inainte sa iesi din casa…”