Protestele escaladează! Taximetriștii și-au înlocuit claxonul cu un râgâit puternic

  • Taximetriștii din București au făcut următorul anunț beligerant: vom eructa până la moarte, pentru dreptul nostru de a ne păstra specificul meltenesc. Gbrruuuugh, Uber!

N-au fost gaze lacrimogene la protestul taximetriștilor, dar au fost râgâieli care au perturbat chiar și aplicația lui Moise Guran. Asta după ce șoferii de TAXI din București au stabilit că susțin familia tradițională și melteanul clasic la volan. În acord cu noua strategie de marketing, șoferii de taxi au renunțat la claxoane și au apelat la râgâieli amplificate. Cei cu-adevărat conservatori n-au folosit nici măcar stația de amplificare, ci au preferat să livreze direct de la sursă noile semnale acustice.

Ghiță Fasole Diez, din Colentina, spune că râgâitul în loc de claxon s-ar putea să-i sperie puțin pe localnici, dar ar putea funcționa ca un adevărat magnet pentru turiști: “cine vrea să simtă adevăratul spirit al capitalei merge cu un taximetrist care râgîie din suflet! Dacă de 1 Mai ne mai strângem aici la Guvern și ne punem toți pe dat semnale sonore o să umilim Cernobâlul, vă jur”