Inovatie de la Dacia: masina care merge cu curent atmosferic

  • Romanii vor soca lumea cu noua lor inventie: Dacia va fi prima masina care va merge cu curent produs de doua geamuri deschise. 

Ingrijorati de pretul ridicat al carburantilor conventionali si de pericolul epuizarii resurselor naturale inginerii de la Dacia au strigat: “Lasa porcariile cu mediul, treci la treaba si inchide usa aia ca se face curent. Curent? Asta e!” De-aici pana la realizarea unui motor care sa mearga cu curent de aer n-a mai fost decat un pas. Un pas mic, pentru ca romanii sunt geniali si inventivi.

Masina – care cel mai probabil se va chema – Logan Air – are un mic inconvenient. Depinde de directia din care bate vantul. “Motorul merge cel mai bine cand avem vant din lateral. Atunci se face curent. Si-ar mai fi o mica-mica problema. De la 120 de km/ora trebuie sa ai la tine nurofen si antibiotice pentru ca ti se umfla maseaua. ” – ne-a precizat Dorian Aergreu din Mioveni, vizionar- tinichigiu la Dacia.