Ai folosit vreodată cuvântul “ninja”? L-ai folosit greșit!

  • Forma corectă e “ninza”, care vine de la ninzalău, adică luptător din Zalău!

Da, ai auzit bine, primul luptător atestat documentar, cu nunceag și îmbrăcat în negru a acționat pe teritoriul unde astăzi se află localitatea Zalău.

Există specialiști care pun apariția termenului de ninzalău pe marginea faptului că acesta își confecționa partea lemnoasă a armei dintr-un anin. Prin oraș umblă însă și varianta că primul luptătorul, care nu avea decât haine negre, când era mic și pasionat de fotbal suferea de un defect grav de vorbire, iar prietenii l-ar fi auzit adesea zicând “nergen să ne jucăm cu ninza!”